Fabrica de cherestea Falcău a apărut ca urmare a dorinței administrației austriece de a exploata potențialul forestier existent în Ducatul Bucovinei (regiune aflată până în anul 1918 sub administrare austriacă).
În timp ce Bucovina se unește cu Regatul României, fabrica își continuă nestingherită procesul de producție, perioada fiind marcată de continuarea utilizării tehnicilor arhaice de producție.
Fabrica devine structură componentă a IFET-ului, inteprindere de stat ce deținea mai multe fabrici din zona Sucevei, care desfășurau activități de exploatare și industrializare a lemnului.
Ca multe alte fabrici din România, și această bijuterie economică centenară, este lăsată de izbeliște în voia sorții postdecembriste, fiind trecută din componența IFET-ului defunct, în cea a unor societăți pe acțiuni.
Din fabrică muribundă, este adusă la stadiul de punct economic de reper al zonei, în urma preluării acesteia de către firma Forestbrod. Întregul complex industrial a fost restaurat printr-o infuzie masivă de capital.
Se urmărește implementarea proceselor sustenabile, eficientizarea procesului tehnologic și îmbunătățirea condițiilor de muncă.